Înmatriculările de autoturisme electrice și hibride noi au scăzut cu -9% în martie, față de aceeași lună din 2023, dar au crescut cu puțin peste 8% în primele trei luni. Pe total, vânzările de autoturisme noi s-au diminuat cu -26%.

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile a anunțat că, în martie, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu -26% față de martie 2023, până la 8.925 de unități.

Pe segmentul autoturismelor pe benzină și mild hybrid benzină, scăderea a fost de -39%, pe cel al mașinilor diesel și mild hybrid diesel, s-a observat o creștere de aproape 25%. În privința mașinilor electrificate (electrice și full hybrid), diminuarea a fost de -9%, și a celor pur electrice de aproape -36%.

Mașinile pe benzină și mild hybrid benzină au ajuns la o cotă de piață de 58% în martie, cele diesel și mild hybrid diesel de aproape 18%, iar cele electrice și electrificate de aproape 24%.

Dacia Duster, Logan, Sandero și Jogger s-au regăsit în topul celor mai populare cinci modele, între ele, pe locul trei, situându-se Skoda Octavia. În privința modelelor 100% electrice, au fost înmatriculate 212 unități Dacia Spring, 83 de unități Tesla Model 3 și 78 de unități Model Y.

Date/Tabeluri: APIA

Articole preluat de pe BIZIDAY