Parcul auto al României a ajuns pentru prima dată în istorie la 10 milioane de vehicule, din care aproape 8 milioane sunt autoturisme. Vechimea autovehiculelor aflate în circulație este una foarte mare, în continuare, trei sferturi având mai mult de 12 ani.

România a depășit pragul de 10 milioane de vehicule pe șosele, conform datelor privind înmatriculările, la finalul anului 2022, analizate de Profit.ro. Dintre acestea, aproape 80% sunt autoturisme, adică 7.865.186 vehicule, iar alte 1.060.178 sunt vehicule comerciale, diferența fiind dată de tractoare, vehicule speciale, motociclete și remorci diverse.

În segmentul autoturismelor, există o categorie extrem de numeroasă a mașinilor cu o vechime de peste 20 de ani, mașini cu normă de poluare non-euro, care însumează peste 2,4 milioane de unități, aproximativ o treime din totalul autoturismelor aflate în circulație. Alte aproape 2,4 milioane de autoturisme au o vechime între 16 și 20 de ani, cu un grad aproape la fel de mare de poluare și de riscuri de defecțiuni tehnice.

Autoturismele cu o vechime rezonabilă, între 0 și 10 ani, însumează doar aproximativ 1,5 milioane de unități, adică mai puțin de 20%, dintre care aproximativ 700.000 au până la cinci ani vechime.

Din punct de vedere al sistemului de propulsie, mai mult de jumătate din vehiculele în circulație sunt echipate cu motoare diesel, ceea ce în categoria autoturisme se traduce printr-un volum de 3,9 milioane de mașini care produc particule de fum. Un număr apropiat, 3,7 milioane, sunt autoturisme cu motoare clasice pe benzină, în timp ce autoturismele complet electrice au ajuns la 24.700 unități, adică 0,3% din parcul de autoturisme al României. Mașinile cu motorizări hibrid au ajuns la un total de 127.331 unități, respectiv 1,6% din parcul aflat în circulație.

Stire auto preluate de pe Profit.ro

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/parcul-auto-romaniei-ajuns-prima-data-istorie-10-milioane-vehicule-dacia-vw-premiera-egalitate-dupa-33-ani-revolutie-logan-golf-masinile-preferate-romanilor-21001541

Photo by Lucas Hobbs on Unsplash