Atunci cand iti alegi urmatorul set de roti pentru skateboard, exista diferite aspecte de luat in considerare. Diferentele de marime si duritate ale rotilor existente pe piata influenteaza modul in care te simti pe skateboard si cum ruleaza acesta.

In general, in alegerea tipului de roti pentru skateboard trebuie sa te orientezi dupa preferintele personale – mai exact, dupa genul de skateboarding pe care il practici.

Citeste, in continuare, despre diferitele tipuri de roti pentru skateboard pentru a putea decide ce sa alegi:

  1. Roti pentru strada sau parc

Aceste roti au, de obicei, diametrul intre 50 si 60 mm, si o duritate de 95a-101 a. Sunt roti dure dar usoare, care ruleaza repede si cu usurinta, ceea ce le face potrivite pentru skateboarding in parc si pe strada. Fiind mai inguste, aceste roti sunt preferate de cei care vor sa exerseze diverse scheme.

Totodata, aceste roti vor rula mai incet decat rotile mai mari, deci daca folosesti un skateboard pentru a te deplasa pe distante mai lungi, vei vrea sa alegi roti cu un diametru mai mare.

  1. Roti cruiser

Rotile cruiser au o duritate mai scazuta si sunt mai mari decat rotile pentru parc si strada. Diametrul rotilor cruiser este de 54-60 mm, cu o duritate de 78a-90a. Rotile cruiser sunt destul de rapide, si mai rezistente la asfaltul cu imperfectiuni. Datorita marimii acestor roti, skateboard-ul va fi mai stabil, si tu te vei bucura de o siguranta sporita atunci cand il folosesti.

  1. Roti longboard

Rotile longboard, cu un diametru de 60-75 mm si o duritate de 75a- 85 a, sunt cele mai mari si mai putin dure roti de pe piata. Acest tip de roti ofera stabilitate sporita, inclusiv in curbe, si rezistenta mai mare la suprafete accidentate. Desi mai grele decat celelalte tipuri de roti, rotile longboard ruleaza mai rapid, si te ajuta sa mentii viteza pentru un timp mai indelungat.

La randul lor, aceste roti sunt disponibile intr-o varietate de modele, cu forme si marimi diferite, potrivite atat incepatorilor cat si skaterilor experimentati.

La final, iata un rezumat util privind duritatea rotilor, astfel incat sa le poti alege cu mai mare usurinta:

  • Rotile cu duritate 78s- 87a sunt roti cu o duritate scazuta, potrivite pentru suprafete denivelate, longboard-uri sau skateboard-uri de strada. Te ajuta sa ai o plimbare lina, sa mergi cu usurinta la deal, si sa mergi cu viteza pe distante mai mari.
  • Rotile cu duritate de 96a-99a sunt potrivite pentru incepatori care folosesc skateboard-ul pe suprafete fara denivelari – pe asfalt, in skate park, rampe, etc. Viteza oferita de aceste roti nu este impresionanta dar nici de neglijat.
  • Rotile cu duritate 100a sunt cele mai dure, si sunt folosite, de regula, de profesionisti. Nu sunt potrivite pentru suprafete lucioase, si nici pentru cele cu denivelari.

De asemenea, exista si roti de o duritate foarte mare, de tipul 99a -101a si 83b-84b, potrivite pentru accelerare rapida si viteze foarte mari. Acestea sunt recomandate doar skaterilor foarte experimentati.